DIFICULTATE. Anchetatorii sustin ca va fi greu de descoperit cine se face vinovat de atrocitatile de la centrul de copii „Haut de la Garenne” Socant. Politistii din insula Jersey au descoperit ramasitele a cel putin cinci copii, cu varste intre 4 si 11 ani, care au fost violati si arsi in cuptoare Alina Creanga Ancheta deschisa de autoritatile britanice in cazul orfelinatului „Haut de la Garenne”, de pe insula Jersey, unde zeci de copii au fost violati, ucisi si apoi arsi in cuptoare incepand din anii ?70, se complica pe zi ce trece. Recent, politistii au descoperit ramasitele a cel putin cinci copii, cu varste intre 4 si 11 ani, care au decedat in chinuri groaznice, dar sunt incapabili sa dea vreun detaliu privind identitatea sau data exacta a mortii micutilor. „Este posibil ca la finalul investigatiilor sa nu reusim sa adunam suficiente dovezi pentru a declara cine este vinovat de atrocitatile de la orfelinat si cine sunt cei care si-au pierdut viata la casa de copii, intrucat nu s-a tinut niciodata o evidenta a orfanilor de la „Haut de la Garenne””, a declarat presei Lenny Harper, unul dintre politistii, care, din luna februarie, incearca sa elucideze misterul de pe insula britanica. „Toate sperantele noastre se leaga de datarea cu carbon (n.r.- procedura de identificare a cadavrelor), dar, cum elementele pe care le avem sunt deteriorate din pricina trecerii timpului, s-ar putea sa dam gres”, a adaugat Harper.
Pana in prezent, politia a recuperat 65 de dinti si 100 de fragmente de oase, care urmeaza sa fie investigate. Din primele cercetari rezulta ca trupurile micutilor ar fi fost incinerate, apoi, cenusa lor ar fi fost imprastiata in aripa de est a orfelinatului, unde au fost gasite resturi de catuse si haine. Pana in prezent, 97 de persoane, care sustin ca ar fi fost abuzate in perioada cat au locuit la „Haut de la Garenne”, au depus plangeri, multe dintre acestea sustinand ca au fost drogate, violate si inchise zile intregi in celule insalubre. Pe baza informatiilor provenind de la aceste victime, politistii au alcatuit un cerc de 40 de suspecti. Cel mai important este Colin Tilbrook, un fost director al orfelinatului, care s-ar fi aflat in spatele unor abuzuri greu de imaginat, fapt confirmat chiar de fiica acestuia.