Ramasitele unui om al strazii, celebru in Londra pentru ca era obsedat de suverana Elisabeta a II-a, au fost gasite la numai 90 de metri de Palatul Buckingham, dupa ce au stat acolo timp de trei ani, neobservate de garzile regale britanice.
Trei ani – atat le-a luat angajatilor de la Palatul Buckingham din Londra sa descopere ca, pe o insula dintr-un parc aflat la nici o suta de metri de resedinta Reginei Elisabeta a II-a, zace un cadavru. Nu era vorba de orice cadavru, ci de ramasitele unui barbat devenit celebru in capitala britanica din cauza obsesiei lui pentru Regina. Robert Moore, cetatean american de 69 de ani cu grave probleme psihice, a ajuns in Anglia in 2007 si bantuia strazile Londrei, proclamandu-si admiratia nemarginita pentru Elisabeta a II-a, careia i-a trimis nenumarate scrisori indecente. Ba mai mult, suparat ca nu era bagat in seama de Regina mult iubita, Moore a scris o serie de scrisori de amenintare adresate casei regale. In 2008, insa, omul strazii a murit pe o insula din parcul St. James, aflat la 90 de metri departare de zidurile Palatului Buckingham. Americanul isi transformase acel petec de pamant in noua lui casa, pentru ca, de acolo, avea o priveliste perfecta la palat. Trupul lui a zacut si a putrezit in parc timp de trei ani, ramasitele fiind observate in urma cu cateva luni de un angajat de la Palat. Descoperirea, in spatele careia sta o gafa de proportii a garzilor regale britanice, a fost facuta publica zilele trecute. Cauzele mortii lui Moore sunt necunoscute.
Potrivit politistilor care au fost chemati in locul in care a fost gasit cadavrul, Moore isi facuse un culcus pe mica insula din parcul londonez. Avea acolo o saltea sI cateva obiecte personale, intre care sI pasaportul american, a carui copie i-a trimis-o Reginei. Craniul lui zacea pe o perna ponosita, iar oasele ii erau inconjurate de sticle goale de vodka. Crengile il fereau de ploaie sI de ochii lumii, acesta este sI motivul pentru care garda regala spune ca nu l-a observat. In plus, acel loc este inspectat sI curatat foarte rar, insa, de acum, autoritatile britanice promit sa verifice imprejurimile Palatului Buckingham cu mai multa constiinciozitate. Unele dintre scrisorile pe care I le-a trimis Elisabetei a II-a erau adevarate epopei, care se intindeau sI pe 600 de pagini. Din cand in cand, ele erau insotite de materiale pornografice.