Mos Gerila rusesc ar putea deveni simbolul oficial al Jocurilor Olimpice de la Soci, din 2014, a anuntat adjunctul guvernatorului regiunii Vologda, Vladimir Smirnov. Potrivit acestuia, Mosul a prezentat in fata comisiei 21 de argumente care l-ar indreptati sa devina mascota competitiei sportive si nu ar fi exclus ca, la final, dupa contabilizarea voturilor, sa se detaseze net de ceilalti concurenti. Smirnov a mai povestit jurnalistilor si ca, in luna august, Mos Gerila a vizitat regiunea Kabardino-Balkaria si a facut o ascensiune spectaculoasa pe varful Elbrus (5.624 metri altitudine), unul dintre cei mai inalti munti din Europa. „Cucerind varful Elbrus, Mos Gerila a stabilit propriul sau record, pe care l-a dedicat olimpiadei de la Soci”, a adaugat oficialul. (A.C.)