Ipocrizie. Guvernatorul de New York, supranumit „seriful de pe Wall Street” datorita campaniilor sale impotriva prostitutiei, era cunoscut de fetele de la serviciul de escorta Emperors Club VIP drept „un client dragut, care lasa bacsisuri mari” Magda Ursu Reporterii americani au gasit-o pe tanara prostituata cu care si-a facut de cap guvernatorul de New York, Eliot Spitzer. Acesta a fost urmarit si filmat in timp ce „inchiria” o bruneta, Kristen, la un hotel de langa Casa Alba, cu o seara inainte de Ziua Indragostitilor. Bruneta a fost identificata drept Ashley Alexandra Dupre, in varsta de 22 ani din Jersey Shore, care a venit la 17 ani in New York cu gandul de a deveni cantareata. Visul nu i s-a implinit din cauza problemelor materiale, ea ajungand prostituata de lux a clubului Emperor. „Nu vreau sa fiu vazuta ca un monstru”, a declarat tanara, care a dezvaluit ca, din cauza scandalului „Eliot”, nu a mai putut sa doarma in ultima saptamana.
Casatorit de peste 20 de ani si tata a doi copii, guvernatorul New York-ului, Eliot Spitzer, era cunoscut in cadrul clubului de prostituate drept „clientul nr. 9”, el cheltuind, in zece ani, peste 40.000 de dolari (53.000 de euro) pe servicii de escorta, de care a beneficiat in timpul deplasarilor sale la Washington, Florida, Dallas si Texas. Agentii FBI au inceput sa-l urmareasca dupa ce au observat ca retrage sume importante de bani din conturile sale. Spitzer va fi inlocuit luni de deputatul David Paterson, care va deveni primul guvernator orb si de culoare al New York-ului. Jenat de scandalul de prostitutie in care a fost implicat, Eliot Spitzer si-a prezentat demisia, miercuri seara, cerandu-si scuze public intr-o conferinta de presa. „Nu pot sa las esecul meu sa afecteze si munca celor din jurul meu. Imi pare rau ca nu m-am ridicat la inaltimea asteptarilor”, a afirmat el.