Presedintele rus, Dmitri Medvedev, si premierul Vladimir Putin au demonstrat ca, desi ii mai despart doar cateva luni de alegerile prezidentiale din 2012, ei continua sa fie prieteni la catarama.
Imbracati aproape identic, in pantaloni bej, tricou alb si purtand ochelari de soare asemanatori, cei doi lideri rusi au mers la pescuit. Capturile au fost, si ele, conforme cu rangul fiecaruia, Medvedev prinzand o stiuca, in timp ce in undita lui Putin s-a prins un peste mult mai mic, un biban. Dupa ce s-au intrecut la pescuit, cei doi s-au imbracat in costume de scafandru si au plonjat in apele Volgai. Dotati cu aparate foto speciale, liderii rusi au facut numeroase poze in timpul scufundarii lor, dorind sa „se familiarizeze cu lumea subacvatica din Volga”, a explicat Kremlinul. Pe masura ce zvonurile despre posibila reintoarcere a lui Putin in functia de presedinte al Rusiei, incepand cu anul viitor, devin mai numeroase, cei doi au tot mai multe iesiri, in care se lasa fotografiati de presa, pentru a demonstra unitatea relatiei lor. Niciunul nu si-a anuntat pana acum candidatura la alegerile prezidentiale din martie 2012, insa analistii politici sunt de parere ca Putin va continua sa conduca Rusia, indiferent ca este presedinte sau premier.