O tanara pictorita din Washington, care a facut parte din echipa de campanie a presedintelui Barack Obama, a renuntat la panza si picteaza direct pe modelele ei, pentru a avea niste tablouri cu adevarat tridimensionale si... pline de viata.
Spre deosebire de majoritatea pictorilor, americanca de 24 de ani Alexa Meade nu crede ca un tabolu trebuie facut pe o panza si nici ca un model trebuie doar sa stea nemiscat si sa se lase studiat de artist. Nonconformista, tanara din Washington a renuntat la panze si a inceput sa picteze direct pe modelele ei, pe care le considera o opera de arta in sine. Will Claybaugh, unul dintre modelele tinerei artiste, s-a lasat acoperit de vopselele pictoritei, care s-a jucat cu tusele pana a reusit sa-l faca sa arate ca o pictura in ulei tridimensionala. Odata ce a terminat „tabloul viu”, Alexa Meade l-a fotografiat pentru a-si imortaliza opera de arta. „Dupa ce mi-am petrecut primii ani din cariera in lumea politicienilor si a relatiilor publice, am ramas fascinata de cat de usor se poate modifica perceptia noastra asupra anumitor lucruri”, explica artista pe site-ul ei, amintind despre perioada in care a lucrat ca stagiara in echipa de campanie a lui Barack Obama.