Legendarul Red Road din Glasgow, odinioara cel mai inalt bloc de locuinte de pe batranul continent, s-a facut una cu pamantul in doar cateva secunde. Pentru demolarea cladirii s-au folosit 275 de kilograme de explozibil.
Blocul Red Road din orasul Glasgow a fost construit in anul 1969. Daca pe vremuri acolo locuiau 4.700 de persoane, astazi, in cladirea in paragina mai stateau in jur de 300 de persoane. Autoritatile locale au decis sa-l rada din temelii printr-o explozie controlata. Cladirea a ajuns una cu pamantul in numai cinci secunde, la demolarea sa folosindu-se 275 de kilograme de dinamita. Prabusirea blocului a fost urmarita de numerosi trecatori, care s-au inghesuit sa surprinda momentul.