IREZISTIBIL. Floraresele spun ca nicio femeie nu poate rezista unui buchet de asemenea dimensiuni, dar mai ales cu o asemenea valoare… sentimentala Ocazie. „Valentine’s Day” este momentul perfect pentru a-ti da gata persoana iubita cu trandafiri rosii Mihnea Mihalache Fiastru Pericol pentru buzunarele barbatilor si fericire de imprumut cu ocazia „Valentine’s Day” pentru femei. Desi se tot comenteaza pe marginea autenticitatii acestei zile speciale, fie ca nu este una „romaneasca”, fie ca Dragobetele ar fi „adevarata” zi a indragostitilor, „Valentine’s Day” pare sa se instaleze tot mai confortabil in obiceiul indragostitilor, in fiecare an pe 14 februarie. Ca doar e sarbatoare si oamenii se iubesc. Cu toate acestea, un cadou „ca la carte” de Valentine’s Day poate costa sute si chiar zeci de mii de lei bune. Barbatii trebuie sa fie informati asupra faptului ca „regula de aur” cu ocazia Valentine’s Day este un buchet de trandafiri de culoare rosu inchis. Desigur, cu toate riscurile si neplacerile inerente. Cu cat mai spectaculos, cu atat mai scump. Cu cat mai ieftin, cu atat mai nepasator. Reteta de succes garantat in cazul unui buchet de flori de trandafiri rosii este un aranjament de 99 sau 101 trandafiri, fie ca apelezi la serviciile unei florarii de lux, fie ca dai o comanda „locala”. Pretul unui astfel de buchet poate varia de la 17 milioane de lei vechi, la 20 de milioane. Dar nu e obligatoriu ca dragostea sa goleasca de tot buzunarele, posibilitatea de compromis constand intr-un aranjament floral din 21, 31 sau 65 de trandafiri rosii, cu preturi intre 3 si 5 milioane de lei vechi. Oricum ati decide sa faceti o bucurie persoanei iubite, de „Valentine’s Day”, trandafirii rosii nu trebuie sa lipseasca. Pentru cei care sunt dispusi sa cheltuie o suma considerabila pentru cadoul de „Valentine’s Day”, barbatii sunt sfatuiti de specialisti ca, pe langa buchetul de trandafiri rosii, sa-i daruiasca iubitei o cutie de bomboane de ciocolata sau un pandantiv in forma de inima.