Incredibil. Aproape 90 de cetateni din SUA, Franta, Anglia, Germania si Elvetia au devenit, de la inceputul acestui an, romani cu acte in regula Adrian David Zeci de mii de romani incearca, in fiecare an, sa devina cetateni ai tarilor occidentale, atrasi de mirajul unui trai mai bun. Desi pare greu de crezut, exista si occidentali care urmeaza traseul invers, insa numarul lor este mai mic. Numai de la inceputul acestui an 86 de americani, britanici, francezi sau suedezi au solicitat dobandirea cetateniei romane si au obtinut-o. „Strainii care vor sa devina cetateni romani nu sunt obligati de legislatia in vigoare sa declare motivele pentru care doresc acest lucru. Cei mai multi si-au intemeiat familii ori si-au deschis afaceri si doresc sa se stabileasca aici”, au declarat oficiali ai Ministerului Justitiei. Acestia au mai precizat ca cele mai multe solicitari de obtinere a cetateniei romane venite din tarile occidentale, aproape jumatate din numarul total, au fost formulate de cetateni ai Statelor Unite ale Americii.
– Doritorii domiciliaza, in conditiile legii, pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei; – Dovedesc, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu intreprind sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale; – Cunosc limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca; – Sunt cunoscuti ca avand o buna comportare si nu au fost condamnati, in tara sau in strainatate, pentru infractiuni care ii fac nedemni de a fi cetateni romani.