Programul estival de transport feroviar Trenurile Soarelui cuprinde peste 40 de trenuri spre şi dinspre litoral şi Delta Dunării, urmând să fie introduse suplimentar în circulaţie 20 de trenuri InterRegio şi Regio.
CFR Călători informează, marţi, că programul estival de transport feroviar 2014 Trenurile Soarelui, care se va derula în perioada 14 iunie – 15 septembrie, cuprinde peste 40 de trenuri spre şi dinspre litoral şi Delta Dunării.
„CFR Călători introduce suplimentar în circulaţie 20 de trenuri InterRegio şi Regio, care asigură zilnic legătura directă dintre toate regiunile ţării şi staţiunile de la Marea Neagră. De asemenea, în intervalele orare cele mai solicitate, turiştii au la dispoziţie legături frecvente între Constanţa şi staţiuni. Durata călătoriei, cu toate trenurile InterRegio, pe ruta Bucureşti – Constanţa este de 2 ore şi 50 de minute”, a precizat sursa citată, într-un comunicat de presă.
Un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur, pasagerii având astfel la dispoziţie, în fiecare zi, patru trenuri (două dus, două întors) care vor asigura legătura cu Delta Dunării.
„Şi în acest sezon, începând cu data de 28 iunie, trenul tradiţional destinat tinerilor va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti Nord – Constanţa şi staţiuni – Mangalia şi retur. Trenul Tineretului va pleca din Sibiu la ora 17.45, va circula pe parcursul nopţii cu tranzit prin Bucureşti Nord (plecare ora 02.30) şi va ajunge la Constanţa la ora 06.21 / Mangalia la ora 08.08”, se mai arată în comunicat.
Compania CFR a precizat că, odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea un program adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate în gări.
G.C.