GHINION. Locatarii blocului 31 ar putea fi nevoiti sa scoata bani din buzunar cand intra in scara Un vasluian care a primit in instanta intreaga suprafata de teren de sub un bloc si din imprejurimi vrea sa-i oblige pe locatarii blocului sa-i plateasca o taxa de incalcare a proprietatii. Odata cu aparitia legii de retrocedare a bunurilor imobile confiscate de comunisti, Alexandru Dinu Popovici a solicitat in instanta sa i se restituie pamantul din dealul Copoului din Vaslui, acolo unde odata a avut locuinta. Tribunalul Vaslui a respins initial hotararea de restituire in natura a terenului din cauza ca, intre timp, acolo s-a construit un bloc, dar Curtea de Apel a hotarat, definitiv si irevocabil, ca fostul proprietar sa-si intre in drepturi. In total, i s-au restituit 1.400 mp desi, in fapt, in jurul blocului nu exista decat 220 mp. Pentru a se putea folosi de teren, Popovici a anuntat primaria ca va incepe imprejmuirea terenului, inclusiv la intrarea in blocul 31, si va institui o taxa de incalcare a proprietatii care, crede el, il va ajuta sa stranga o avere frumusica. (O.D.)