ASIGURAT. Pana la intoarcerea parintilor, bebelusul va fi ingrijit de o ruda a mamei Tinerii din Iasi, care trebuiau sa renunte la fiul lor ca sa poata locui intr-un adapost al primariei, au hotarat sa plece in lume ca sa-si faca un rost. Au refuzat sa dea bebelusul spre adoptie. Pana cand se vor pune pe picioare, baietelul va fi ingrijit de o ruda a mamei. Ema Nedelcu „Nu putem sa renuntam la copilul nostru”, au spus Iulia Dascalescu si Constantin Banfi, care s-au hotarat sa plece, la munca, in Grecia sau in Anglia. „Dupa ce o sa ne punem pe picioare, ne luam si baiatul. In Romania nu avem nimic, asa ca vom ramane acolo”, a mai spus Constantin. In lipsa lor, baietelul va fi ingrijit de o ruda a Iuliei. Parintii au refuzat familiile care s-au oferit sa-l adopte. Acum o luna, cand li s-a nascut bebelusul, Iulia Dascalescu si Constantin Banfi au fost obligati sa ia cea mai grea decizie din viata lor: sa renunte la copil ca sa poata locui, in continuare, intr-unul din adaposturile Primariei Iasi, unde nu sunt primiti copiii sub trei ani.