Vi se pare ca toamna a venit brusc, dupa ce temperaturile au scazut peste noapte cu pana la 20 de grade? Ei bine, meteorologii averizeaza ca in lunile care urmeaza vremea va fi capricioasa, astfel ca zilele insorite si calde vor alterna cu cele ploioase si reci.
Maine incepe, oficial, toamna si prognozele meteo ne arata ca ne putem lua „adio” de la canicula. Nu va speriati insa daca nu ati avut timp sa ajungeti la mare, in septembrie se vor mai ivi ocazii in care puteti sta la plaja. Totusi, nu este exclus ca in unele zile sa avem parte de vijelii ori ploi torentiale. Pentru octombrie, meteorologii se asteapta la vreme frumoasa. Ploile abundente vor fi mai frecvente in noiembrie, iar temperaturile vor fi mai scazute. Tot atunci ar putea aparea si primele ninsori, in vestul si nordul tarii. Pana una alta, bucurati-va de luna septembrie, cand in prima jumatate temperaturile pot sa atinga si 30 de grade Celsius. Saptamana aceasta vom avea maxime de 28 de grade in Muntenia si in Dobrogea, dar vor fi si ploi insotite de vant in mai toata jumatatea vestica a tarii. „Am ajuns la temperaturile foarte apropiate de cele normale ale lunii septembrie, poate cu un grad sau doua mai scazute. Valorile maxime se vor situa intre 20 si 28 de grade Celsius in Muntenia si in Dobrogea si intre 25 si 26 de grade in sudul tarii si in sud-est”, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie. Cod galben de precipitatii Meteorologii au emis cod galben de precipitatii pentru astazi, intre orele 02.00 – 20.00. In intervalul mentionat in Banat, Crisana, Maramures, Transilvania, Moldova si in toate zonele de munte va ploua, iar cantitatile de apa vor depasi pe arii extinse 20 – 25l/mp. Vor fi averse, posibil cu caracter torential, descarcari electrice si caderi de grindina. Copiii, sensibili la variatiile de temperatura Medicii atrag atentia ca varstnicii si copiii vor resimti cel mai mult variatiile mari de temperatura. „Atunci cand sunt variatii bruste, mecanismele de termoreglare sunt depasite si pot aparea probleme. Cei care sufera cel mai mult vor fi cei care au afectiuni reumatice, pulmonare si cardiacii”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru de la Spitalul de Urgenta din Iasi, pentru Antena 3. Prin urmare, atat batranii, cat si copiii trebuie protejati termic, imbracati si hidratati corespunzator. De asemenea, specialistii recomanda consumul cat mai multor alimente bogate in vitamine.