Trei elevi de la Liceul Traian din Galati s-au filmat in timp ce vandalizau sala de clasa in care invata. Acum, ei vor exmatriculati fara drept de reinscriere.
Actul lor de vitejie a fost postat pe internet chiar de unul dintre ei, pentru a avea cu ce se lauda in fata celorlalti colegi. In imagini apar doi dintre ei, George S. si George N., care se urca pe o banca si dau de mai multe oric cu pumnii intr-un panou de pe peretele clasei. Cel de-al treilea, Valentin P., filma cu telefonul mobil. „Eram in pauza si George s-a gandit sa dea cu pumnul in acel panou. S-a urcat pe banca si a dat cu pumnul in el. Si eu m-am gandit sa-mi masor pumnul cu el”, a declarat George S., unul dintre cei implicati in scandal. Diriginta lor este convinsa ca teribilismul i-a impins pe cei trei sa faca asemenea gesturi.
„Mai mult cred ca s-au dat mari. Ca sa arate ce pot ei si mai ales cu gandul sa posteze pe YouTube. Panoul este practic distrus”, a declarat Luminita Bindar, diriginta celor trei elevi de clasa a XI-a. Pe langa acel panou, scandalagii ai mai distrus diferite piese de mobilier, banci si scaune. Cei trei sunt considerati elevi problema, pe primul semestru au nota 7 la purtare, iar doi dintre ei sunt in prag de repetentie din cauza situatiei proaste la invatatura.
„Media 7 spune multe. Conform regulamentului de ordine interioara pe care il avem, vor fi exmatriculati fara drept de inscriere”, a declarat Dan Fortu, directorul adjunct al Liceului Traian din Galati.