Circulatia rutiera pe drumul national 1, intre Ploiesti si Brasov, se desfasoara cu dificultate, sensul de mers Ploiesti - Brasov fiind complet blocat dupa ce un autoturism a lovit un cal, iar in urma accidentului doua persoane au fost ranite.
In urma impactului dintre masina si cal, animalul a intrat in masina, unde a ramas incarcerat. Calul a fost scos dintre fiarele contorsionate ale autoturismului de catre echipele de descarcerare, insa a murit.
Cele doua persoane care se aflau in masina au reusit sa iasa singure din autoturism, inainte de sosirea echipajelor de descarcerare.
Ranitii au fost preluati de catre echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanta Prahova si duse la Centrul de Primiri Urgente al Spitalului Municipal Campina.