Premierul Victor Ponta ii indeamna pe romani sa vina la vot duminica, 2 noiembrie, cand va avea loc primul tur de scrutin pentru alegerile prezidentiale.
Victor Ponta este dat ca favorit in toate sondajele, urmat de Klaus Iohannis, la o distanta de peste 10 procente. Cu doua zile inainte de alegeri, premierul a transmis un mesaj foarte important pe contul sau de Facebook, in care a vorbit despre planurile pe care le are.
“Dragi prieteni, suntem intr-un moment extrem de important. Au trecut 25 de ani si am suportat multe, prea multe. In ultimii 10 ani am fost condamnati la dezbinare si ura. Nu putem merge mai departe decat daca suntem uniti, daca vom invata din nou sa credem in valori adevarate, in lideri care sa ii sprijine pe toti romanii deopotriva.
Am doar 42 de ani, insa experienta cat pentru 10 vieti; viata mea din ultimii aproape 20 de ani a fost in slujba acestei tari. Am parcurs toate etapele impreuna cu voi, mandru ca sunt roman si increzator in valorile autentice ale tarii noastre. Am reusit, impreuna cu voi, si va multumesc pentru asta, sa facem o schimbare importanta in urma cu 2 ani si jumatate. Mai ramane un pas. De aceea am mare nevoie de sprijinul vostru, al fiecaruia dintre voi!
Dupa alegeri, imi doresc sa facem pace in Romania, iar Presedintele si Guvernul sa lucreze impreuna pentru un proiect care sa aduca bunastare pentru toti romanii. Prea mult timp ne-am impartit intre mai multe Romanii – a celor bogati si a celor saraci, a celor de la oras si a celor de la sate, a celor batrani si a celor tineri, a celor de peste si de dincoace de Carpati. Nu suntem mai multe Romanii!
Suntem o singura Romanie si putem creste doar daca suntem uniti, daca ne ajutam unii pe ceilalti, daca politicienii ii reprezinta si pe cei care nu ii sustin. Vreau sa fiu un presedinte total diferit de Traian Basescu. Avem nevoie de un alt model de presedinte, nu de un continuator al lui Basescu, cu ideile lui Basescu si cu oamenii lui Basescu.
Veniti la vot pe 2 noiembrie si votati cu gandul la viitorul pe care vi-l doriti intr-o Romanie Puternica!”, a scris Victor Ponta pe contul sau de Facebook.