Premierul Victor Ponta a acordat un interviu pentru postul american de stiri CNN. Cu aceasta ocazie, presedintele PSD a subliniat rolul strategic al tarii noastre in regiune si a explicat cum s-a imbunatatit economia Romaniei in ultima perioada.
Victor Ponta a explicat ca directia spre care trebuie sa se indrepte tara noastra e cea a unui proiect pro-european si pro-atlantic, iar Romania trebuie sa fie un exemplu pentru statele vecine.
“Romania trebuie sa le demonstreze statelor din regiune – Republicii Moldova, Ucrainei si Georgiei – ca succesul unei tari este un proiect democratic, pro-european si pro-atlantic. Ca premier, am reusit nu doar sa pastrez tara pe aceasta directie, ci si sa imbunatatesc situatia economica si prosperitatea oamenilor. Acesta este un bun exemplu pentru vecinii nostri”, a declarat premierul Victor Ponta pentru CNN.
Din punct de vedere al economiei, Romania a inregistrat anul trecut cea mai rapida crestere economica din Europa.
“Anul trecut am reusit sa avem cea mai rapida crestere economica din Europa, iar anul acesta va fi între 2% şi 3%. Avem o rata a somajului sub 7% si un deficit mic. Este important sa continuam reformele structurale si sa fim independenti energetic”, a mai explicat premierul Victor Ponta la CNN.
R.O.