Panica generala in sectorul 1 din Capitala, dupa ce o casa parasita a luat foc. Acesta este al doilea incident din acest an in care imobilul este mistuit de flacari , primul fiind in primavara, iar vecinii au fost nevoiti sa-si renoveze casa.
Se pare ca atunci incendiul a izbucnit din cauza oamenilor strazii, care locuiau aici abuziv.
„Flacarile au afectat 200 de metri patrati din casa, iar noi am intervenit cu cinci autospeciale, un echipaj de descarcerare si o ambulanta”, a declarat purtatorul de cuvant al inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Ovidiu Pana.
De asemenea, nici o persoana nu a fost ranita, iar pompierii au actionat de urgenta pentru ca focul sa nu se extinda la imobilele din vecinatate.
„De ani de zile sta asa! Este a treia oara cand ne da foc la casa, iar de abia am terminat de renovat dupa ultimul incendiu. Imobilul este cumparat de un smecher care vrea sa o darame, dar nu are voie”, ne-a spus, speriata, Georgeta Ionita, una dintre locatarele imobilului, perete in perete cu casa care a ars. O alta vecina sustine ca la mijloc ar fi un interlop, care ii forteaza sa-i cedeze casa.