Imediat dupa ce a ajuns in Anglia, acolo unde studiza, Alex, baiatul lui Marian Vanghelie, a postat pe pagina sa de Facebook o expresie care pentru cunoscatoare poate spune multe, exprimandu-si probabil nemultumirea fata de unele englezoaice. „Ca sa o spun si pe asta, dragele mele, degeaba va asteptati printul daca intre timp vi-o trageti cu tot regatul", este mesajul, usor agramat, transmis de baiatul primarului de la Sectorul 5 prin intermediul retelei de socializare.
In loc sa scrie „v-o trageti”, el a scris „vi-o trageti”, dar cu siguranta scaparea nu il afecteaza prea tare, el fiind concentrat acum sa invete limba engleza.
Cu o zi inaintea acestui mesaj, Alexandru a avut o alta postare prin care transmitea tot un mesaj. „Falsitatea este noul trend. . . si toata lumea pare sa fie la moda”. Baiatul lui Marian Vanghelie a implinit la sfartitul lunii trecute 18 ani, prilej cu care a fost sarbatorit ca un rege. La petrecerea care a avut loc intr-un local exclusivist sampania a curs in valuri, iar tanarul a fost inconjurat de fete frumoase. Atmosfera a fost incendiara, o contributie majora avand Grasu XXL, care i-a ridicat pe toti in picioare in momentul in care a inceput sa cante „Ultimul tango”. Artistul s-a referit la un moment dat la fetele numai una si una care se aflau acolo, adresandu-i o intrebare sarbatoritului. „Ce de gagici misto aici! Bai Alexandru, ce-ai facut bossule, le-ai luat pe toate la tine?”. „Incercam”, a raspuns Alexandru.