Modul de viata al interlopilor romani, plecand de la obiceiurile cele mai marunte si pana la vestimentatie, reprezinta o copie aproape fidela a mafiei siciliene. De aproape 20 de ani incoace, de cand serialul italienesc "Caracatita" strangea milioane de oameni in fata televizoarelor, toti infractorii cu pretentii de lideri, indiferent de nivel, au inceput sa poarte costume, toate de firma ori imitatii ale unor branduri consacrate, ochelari de soare, inele din aur si pantofi cat mai eleganti.
La scurt timp dupa Revolutie, figurile importante ale lumii interlope care pana atunci statusera in umbra de teama Militiei, au inceput sa se impuna atat pe strazi, cat si in mediul de afaceri. Atunci, odata cu Fane Spoitoru, defunctul Gigi Kent, Boenica, Gigi Boieru sau fratii Geamanu, a inceput sa se cristalizeze prima mafie de tip romanesc. Liderii interlopi au imprumutat repede moda mafiotilor italieni si au inceput sa iasa in oras imbracati la patru ace. Referitor la acest aspect, in Italia, costumul reprezinta o adevarata uniforma a mafiotului clasic. Spre exemplu, conducerea unei inchisori din Palermo, unde se gaseau inchisi mai multi membri ai „Cosa Nostra”, a decis sa le interzica sotiilor acestora sa le mai trimita costume. Decizia le-a infuriat teribil pe nevestele detinutilor, care au spus ca, fara haine de lux, barbatii lor vor umbla dezbracati.