Hepatitele virale B si C provoaca decesul a aproximativ un milion de oameni anual, in toata lumea, la nivel national incidenta hepatitelor A si B fiind de 16,2, respectiv 2,4 la 100.000 de locuitori, cea a hepatitei virale C fiind mai scazuta, potrivit datelor prezentate la o conferinta nationala.
Pacienti cu boli ale ficatului, sutinatori ai acestora, precum si cadre medicale din intreaga tara au participat la a treia editie a Conferintei Nationale a Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO), atragand atentia asupra lipsei de informatie la nivelul populatiei, dar si asupra problemelor cu care se confrunta bolnavii.
Specialistii au discutat despre necesitatea unei campanii de depistare timpurie a bolii, pentru ca oamenii sa afle din timp si sa poata urma terapiile specifice, dar si de o campanie de informare la nivel national, intrucat pacientii au sesizat ca de multe ori sunt discriminati la locurile de munca, in societate si chiar in familie de catre cei neinformati.
„Numai hepatitele virale B si C provoaca decesul a aproximativ un milion de oameni anual, in intreaga lume. Statisticile la nivel national arata ca incidenta hepatitelor virale A si B este de 16,2, respectiv 2,4 la 100.000 de locuitori, pe cand incidenta hepatitei virale C este raportata la 0,3”, a precizat Georgeta Negoita, reprezentanta Directiei de Sanatate Publica Brasov.