Trei persoane au ajuns la spital in urma unui incendiu care a izbucnit in aceasta noapte intr-un apartament situat la etajul opt al unui bloc din Sectorul 5 al Capitalei.
Incendiul izbucnit intr-un bloc situat pe Soseaua Alexandriei a fost anuntat astazi, in jurul orei 2.25, prin numarul unic de urgenta 112. Aproximativ 70 la suta din apartament a fost afectat in incendiu, flacarile cuprinzand mai multe obiecte de mobilier din dormitor, bucatarie, hol, sufragerie, potrivit MEDIAFAX.
Incendiul nu s-a extins si la celelalte apartamente din bloc, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Capitalei. La fata locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, precum si politisti de la Sectia 19. In urma incendiului, trei persoane aflate in apartament au fost duse la spital cu ambulante SMURD. Pompierii au stins focul si au anuntat ca posibila cauza a producerii acestuia o tigara uitata aprinsa.