O profesoara din Iasi a decis sa ia singura masuri in cazul unui elev care nu voia sa se tunda. Ea i-a taiat cu forta parul baiatului de 13 ani, in fata colegilor sai, iar de atunci, de rusine, elevul nu mai vrea sa calce pe la scoala.
Maria Posmagiu l-a scos in fata clasei pe Claudiu Hriscu si i-a taiat bretonul cu o foarfeca, in timpul orei de dirigentie de la clasa a VII-a a Scolii „George Cosbuc”. „Lectia” data luni de profesoara l-a marcat profund pe baiat. „Mie imi este frica sa merg la scoala, pentru ca rad copiii de mine. Doamna diriginta mi-a zis de trei-patru ori sa-mi tund bretonul ca-mi vine in ochi si nu vad la tabla. M-a slutit. Macar daca ma tundea bine”, ne-a povestit Claudiu. Tatal baiatului este revoltat si ne-a spus ca si-a trimis copilul la scoala, nu la frizerie. Profesoara Posmagiu sustine ca se saturase sa-i tot spuna elevului sa se tunda. „Pur si simplu nu am avut alta posibilitate. El m-a sfidat si in timpul orei de dirigentie si-a lasat bretonul cu totul in ochi, pentru a nu mai vedea nimic. Nu a vrut sa inteleaga si l-am tuns”, ne-a declarat diriginta.