DEZASTRU. Un cutremur de 7 grade ar fi devastator pentru cladirile vechi din Bucuresti, dar si din tara Calamitate. Profesor doctor docent Dumitru Enescu a avertizat ca sunt 75% sanse ca, pana la finele lui 2008, sa avem parte de un cutremur puternic Mihnea Mihalache Fiastru In mai putin de o saptamana, mai multe cutremure au zguduit lumea intreaga, cel produs ieri in China, cu o magnitutine de 8,3 grade pe scara Richter, inscriindu-se in categoria „calamitati”. La cateva ore, el a fost urmat de un seism cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter produs in Bulgaria, la sud de orasul romanesc Caracal. Cutremurul s-a produs la ora 13.12. In tot acest timp, previziunile referitoare la un posibil cutremur in Romania sunt incerte. Va reactiona Vrancea la miscarea placilor tectonice din jur? Dintre specialisti, unii spun ca probabilitatea este foarte mare, altii in schimb sunt rezervati. Cutremurul care s-a produs ieri dimineata in Estul Chinei, cu o magnitudine de peste 8,3 grade pe scara Richter, conform Institutului National pentru Fizica Pamantului din Romania, este parte dintr-o serie de cutremure care, in mai putin de o saptamana, a zguduit lumea. Miercuri, 7 mai, un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter a avut loc in sudul Ucrainei, acesta simtindu-se si in Romania. Tot miercuri, mai multe cutremure dintre care cel cu magnitudinea cea mai ridicata a atins cifra de 6-7 grade pe scara Richter s-au produs in Japonia, iar sambata spre duminica (10 – 11 mai) un cutremur de 5,6 grade a fost inregistrat in Peloponez. Previziunile legate de un cutremur major care ar putea lovi Romania sunt, insa, incerte. Conform unei lucrari stiintifice a profesorului doctor docent Dumitru Enescu, probabilitatea ca un cutremur cu o intensitate de aproximativ 6-7 grade pe scara Richter sa se produca in Romania este de aproape 75% in perioada 2006 – 2008. Totusi, directorul Institutului de Fizica a Pamantului, Gheorghe Marmureanu, a declarat ca pana in anul 2012 Romania nu va fi lovita de niciun seism major. Cu toate astea, exista temerea ca perioadele de prognoza sunt prelungite tocmai din dorinta de a nu starni panica in randul cetatenilor.