Un copil in varsta de sase ani, din localitatea Valea Grecului (Vaslui) a fost transportat in stare grava la spital, luni dupa-amiaza, dupa ce un mal de pamant s-a surpat peste el intr-un sant adanc de aproximativ doi metri.
Potrivit Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ) Vaslui, baietelul se juca cu mai multi copii in apropierea unui sant sapat pentru aductiunea de apa din satul Valea Grecului, iar la un moment dat minorul a alunecat si a cazut in canalul respectiv. Ulterior, unul dintre malurile santului s-a surpat, acoperindu-l pe baiat cu pamant.
„In momentul in care am ajuns la locul interventiei, copilul era scos la suprafata de catre parinti, cei care, de altfel, au si sunat la ambulanta. Baietelul era constient si stabil hemodinamic, fiind transportat la spital in vederea acordarii de ingrijiri medicale”, a declarat, luni, purtatorul de cuvant al SAJ Vaslui, Doina Spiru. Preluat de ambulanta, copilul a fost transportat la Spitalul Municipal Husi unde va fi supus unor investigatii medicale de specialitate pentru a se stabili daca are traumatisme interne.