APRECIERE. Show-ul lui Valentin Luca a convins publicul, dar si juriul ca merita sa castige marele premiu 15 concurenti romani si-au dovedit abilitatile in prepararea cocktail-urilor, la o competitie organizata in Bucuresti. Doar zece dintre ei au intrat in finala, unde au avut de improvizat un spectacol de bar. Daniela Catrina Cei mai priceputi barmani romani s-au intrecut, joi seara, in prepararea unor bauturi sofisticate, la un concurs de gen organizat intr-un bar de lux din Capitala. In cadrul competitiei, cei 15 concureti au avut de trecut, mai intai, proba de calificare, unde si-au demonstrat abilitatile in prepararea a doua cocktail-uri si desfacerea unei sticle de suc. In etapa a doua, denumita „Free Style”, au avut acces doar zece barmani, care au dovedit ca stapanesc cel mai bine tehnica „aruncarii sticlelor”. Finalistii au trebuit sa arate spectatorilor, timp de sapte minute, un spectacol de bar, care sa starneasca reactii pozitive din partea publicului. Criteriul principal de punctare a acestei probe a fost creativitatea, deoarece fiecare barman a avut libertatea de a-si improviza propriul show. Cei mai multi si-au adus de acasa CD-ul cu muzica pe care s-au simtit cel mai bine sa-si demonstreze iscusinta in domeniu. Concurentii au incercat, care mai de care, sa incinga atmosfera, s-au prezentat cu diferite accesorii, peruci, fulare sau au dansat si au cantat in timp ce jonglau cu sticlele. Premiile totale puse la bataie au ajuns la suma de 10.150 de euro. Finalistul, care a primit titlul de „Cel mai bun barman al anului”, a fost brasoveanul Valentin Luca, rasplatit cu 2.000 de euro. El a mai primit, de asemenea, inca 500 de euro pentru „Cel mai bun show Free Style” desfasurat in Romania.