Un barbat a murit, in noaptea de joi spre vineri, dupa ce a cazut de pe o scara pe care se urcase pentru a monta un panou electoral in municipiul Suceava.
Potrivit Politiei Judetene Suceava, in cursul noptii de joi spre vineri, la ora 03.30, Sectia de Politie Burdujeni a fost anuntata ca o persoana a murit dupa ce a cazut de pe o scara pe care se urcase pentru a monta un panou electoral.
Conform sursei citate, primele cercetari arata ca barbatul, in varsta de 58 de ani, din municipiul Suceava, a fost contactat, joi, de o persoana din staff-ul de campanie al PDL pentru a monta, contra cost, panouri electorale.
Barbatul, impreuna cu alte sapte persoane, a mers in cursul noptii de joi spre vineri pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, pentru a monta panouri electorale si s-a urcat cu o scara pe un stalp de iluminat public, iar la coborare a alunecat de pe scara si a cazut, murind pe loc.
Politia Judeteana Suceava mai precizeaza ca „dupa efectuarea necropsiei se va dispune procedural” in acest caz.