O aeronava care a decolat din Tel Aviv si urma sa ajunga la Los Angeles a aterizat de urgenta la Bucuresti. Un pasager american a facut infarct in timpul zborului. Incidentul s-a petrecut asupra spatiului aerian al Turciei.
„Este vorba de o aeronava Boeing 747. Echipajul acesteia a solicitat aterizarea de urgenta la Bucuresti, desi era deasupra spatiului aerian al Turciei, intrucat echipa de urgenta de la Otopeni este deja cunoscuta. Lunar sunt inregistrate trei-patru astfel de situatii”, a spus purtatorul de cuvant al aeroportului „Henri Coanda”.
Aeronava cu 276 de pasageri la bord a aterizat la 04.07 si a reluat zborul la 07.02, fara sa fie afectat traficul aerian.
Pasagerul american, de 54 de ani, a fost stabilizat de echipa medicala a aeroportului, dupa care a fost transportat la spital cu ambulanta aeroportului.