Un nou cutremur, cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter, s-a produs în zona seismică Vrancea, sâmbătă, la ora 12.08, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut epicentrul în judeţul Buzău, la o adâncime de 138 de kilometri. Oraşele cele mai apropiate de epicentru sunt Vălenii De Munte (43 de kilometri), Covasna (44 de kilometri), Buzău (52 de kilometri), Mizil (54 de kilometri) şi Râmnicu Sărat (55 de kilometri).
Tot sâmbătă, la ora 5.39, în aceeaşi zonă seismică s-a produs un cutremur de 4,2 grade, care a avut epicentrul în judeţul Vrancea.
În zona seismică Vrancea s-au produs, în luna decembrie a anului trecut, 13 cutremure cu magnitudini între 3 şi 4,5, cel mai puternic dintre acestea fiind înregistrat în 7 decembrie.
G.C.