Ancheta in cazul mortii omului de afaceri din Bacau, Valeriu Damian, ia o noua turnura, dupa ce anchetatorii au pus cap la cap informatiile primite de la sotia acestuia, cea care l-a descoperit mort.
Astfel, in jurul orei 03.00 noaptea, cand femeia a ajuns acasa, talharii s-au speriat la auzul masinii si au fugit cu doar cateva clipe inainte ca aceasta sa intre pe poarta vilei. Ipoteza este sustinuta de faptul ca pana atunci agresorii bausera linistiti o sticla de whisky, adunasera aurul pe masa din sufragerie si nu au mai apucat sa ajunga la seiful in care se gaseau 150 de milioane de lei vechi. Tot din graba, ei au plecat cu cheia Mercedes-ului din curte, cu care ar fi urmat sa dispara spre dimineata, si au uitat si levierul cu care fortasera usa. Acum, toate sperantele anchetatorilor se indreapta spre probele ADN recoltate de pe paharele din sufragerie si care vor fi zdrobitoare in cazul in care vor avea un suspect pentru a le compara.