Trei persoane care transportau peste trei tone de sina de cale ferata cu o autoutilitara Mercedes Sprinter sunt cercetate de politistii din Calarasi, care i-au prins in trafic, soferul autovehiculului fiind anchetat si pentru conducere fara permis.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Calarasi, inspector Ramona Tudor, agenti ai postului de Politie Dragos-Voda au oprit autoutilitara in trafic, soferul, un barbat de 29 ani, din orasul Lehliu-Gara, spunand ca nu are permis de conducere.
„Un numar de 18 cupoane de sina de cale ferata si trei tuburi de oxigen au fost gasite in autoutilitara, iar soferul a declarat ca le-a cumparat de la persoane necunoscute, la intrarea in satul Dalga. In autovehicul se aflau alti doi barbati de 31 si 35 ani, care au gasit diverse pretexte pentru a justifica prezenta lor, spunand ca nu au cunostinta de provenienta incarcaturii. In urma cantaririi sinei de cale ferata, a rezultat cantitatea de 3.040 de kilograme, fiind lasata in custodia unei societati comerciale pana la finalizarea cercetarilor”, a declarat inspector Ramona Tudor.