Trei frati cu varste de pana la 12 ani, din localitatea vasluiana Tacuta, au ajuns la spital dupa ce au fost batuti de catre tatal lor, unul dintre ei avand o echimoza la ochiul stang si o rana la cap.
Interventia autoritatilor statului s-a facut la sesizarea medicului de familie din Tacuta, dupa ce copiii au fost trimisi la cabinetul medical de catre conducerea scolii unde acestia invata.
„Cei trei copii au fost transportati la Spitalul Judetean de Urgenta, unde au ramas internati pentru o zi in vederea investigatiilor medicale de specialitate. Unul dintre minori prezenta o echimoza la nivelul ochiului stang si o rana la nivelul scalpului, care a fost suturata si nu a impus spitalizare. Tatal a recunoscut ca si-a abuzat fizic copiii, insa sustine ca acest lucru s-a intamplat doar o singura si asta pentru ca acestia au spart niste geamuri”, a declarat purtatorul de cuvant al DGASPC Vaslui.
Reprezentatii Directiei pentru Protectia Copilului Vaslui au facut o evaluare de specialitate la locuinta celor cinci copii, in urma careia a fost luata decizia ca cei trei frati care au ajuns la spital sa revina acasa, in ingrijirea tatalui lor.
„Cei trei copii au declarat ca doresc sa revina in familie, iar tatal isi asuma responsabilitatea cresterii si ingrijirii celor cinci copii. Barbatul are conditii materiale necesare in acest sens, constientizeaza efectele negative pe care le are abuzul fizic asupra dezvoltarii copiilor si declara ca va utiliza masuri punitive in procesul de educare a minorilor, care sa nu le pericliteze integritatea fizica si psihica”, a mai precizat purtatorul de cuvant.