Toate transporturile de seminte si flori din Olanda sunt verificate sambata, in toate vamile din tara, in contextul in care exista suspiciunea ca acestea ar fi purtatoare a unor bacterii, iar din ele au fost prelevate probe pentru analiza, pana la primirea rezultatelor transporturile fiind blocate.
Elena Leaota, director al Agentiei Nationale Fitosanitare (ANF), a declarat ca toate aceste transporturi provenind din Olanda, continand seminte si flori sunt verificate in cadrul unui control de rutina. Astfel, echipe ale Agentiei s-au deplasat in vamile unde se afla aceste transporturi, au prelevat probe, rezultatele urmand sa fie aflate in doua – trei zile. Probele vor fi analizate in laboratorul central al ANF.