Cinci vagoane construite in perioada 1885-1893, care vor fi atasate unei locomotive cu abur, vor circula cu "iuteala maxima" de 30 de kilometri pe caile ferate din Suceava. Trenul de epoca va circula pe traseul - Darmanesti - Putna, cu ocazia manifestarilor prilejuite de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, dar si a programului "Pelerin in Bucovina".
Compartimente tapisate si capitonate cu catifea rosie sau verde, furnir de trandafir si nuc, sticla de Murano si cristale de Boemia, sunt doar cateva dintre interioarele inedite pentru secolul 21 pe care le vor putea vedea norocosii care vor urca in trenul de epoca.
Mecanicii depoului garii Itcani lucrau de zor ieri la pregatirea trenului de epoca, pentru primul sau drum prin judet dupa zeci de ani in care vagoanele au stat nefolosite. Trenul va pleca joi intr-o cursa de proba, apoi, intre 8 si 14 august, va face curse intre diferite zone din judet.
Pretul biletelor sau orarul inca nu au fost stabilite, dar cu siguranta se vor gasi destui amatori pentru o plimbare cu acest tren care la sfarstitul veacului al 19-lea reprezenta maximum de confort in transportul pe calea ferata, dar avea si vagoane de clasa a treia, cu bancute de lemn.