Tragedie, miercuri, in comuna galateana Sivita. Doua fetite, de unu si, respectiv cinci ani, au ars de vii in camera lor.
Incendiul a pornit dupa ce micuta de cinci ani s-a jucat cu focul. Fratiorul mai mare al fetitelor a scapat cu viata, dar s-a ales cu rani pe corp. Totul s-a petrecut in timp ce mama lor era la magazinul din sat. Cei mici nu avut nicio sansa sa iasa din casa, pentru ca usa era inchisa cu cheia.
„Mama lor obisnuia sa o lege pe fata cea mare in casa, pentru a o pedepsi. Nu are grija de copiii astia”, a delcarat Georgeta Cardan, una dintre vecine. In momentul in care pompierii au scos cadavrele din casa, vecinii au izbucnit in plans. „Incendiul a fost provocat de neatentia unuia dintre copii”, a declarat Eugen Chirita, purtator de cuvant al ISU Galati. Mama copiilor a refuzat sa faca orice fel de comentariu despre situatia micutilor. In acelasi timp, asistentul social din sat a sesizat reprezentantii Protectiei Copilului Galati, iar acestia din urma au deschis o ancheta. Mama copiilor este acum acuzata de ucidere din culpa.