PREZIDENTIAL. Cel mai celebru client al dr. Ciuhrii a fost presedintele Ion Iliescu, care si-a tratat chelia acum cativa ani cu celebrii gandaci ai specialistului CRESCATORIE. Acad. dr. Mircea Ciuhrii are propria sa „ferma” de gandaci crescuti in conditii de sterilitate Inventie. Una dintre cele mai inedite metode de tratament din cadrul medicinii neconventionale, unica in lume, este aplicata cu succes in Romania de dr. Mircea Ciuhrii, care a realizat mai multe produse farmaceutice pe baza de insecte Razvan Mateescu Nu e vorba chiar de carcalaci, ci de anumite specii de gandaci din gama celor peste 2 milioane si care se pot inmulti in captivitate. Cercetatorul spune ca si alte insecte de pe langa casa omului, cum ar fi gandacul rosu, intalnit atat de des in bucatariile romanilor, au proprietati curative excelente si ca, practic, fiecare vietate minuscula poate fi folosita in acest scop. „Toate insectele se inmultesc si se dezvolta in laboratorul nostru, in conditii septice. E controlata temperatura, umiditatea trebuie sa fie constanta. Nu se foloseste gandacul, greierele sau fluturele, ci se extrag principiile active si proteinele necesare din ei. Substantele biologice active din insecta au actiune keratolitica, bacteoricida, antivirala, antifungica, antireumatica si anticancerigena. Extractele din furnici erau utilizate in antichitate pentru tratarea unor boli ale sistemului nervos si articular. Toxinele extrase din furnici sunt folosite acum pentru prepararea cremelor contra reumatismului. Medicamentele produse din gandacii de bucatarie (Blata Orientalis si Blata Germanica) sunt utilizate pentru stimularea activitatilor glandelor sexuale si a diurezei, consolidarea fracturilor osoase, pentru eliminarea lichidului la pacientii cu ciroza hepatica. Extractele din larvele de muste sunt folosite contra infectiilor acute, plagi purulente, osteomileita, TBC, infectii streptococice, stafilococice. Enzimele proteolitice din muste inhiba dezvoltarea bacteriilor si sunt folosite in tratamentul arsurilor si cangrenelor.” Tratamentele cu astfel de medicamente sunt mult mai ieftine, ne asigura cercetatorul.
In China si Japonia se fac medicamente din extracte de greieri sau lacuste. Greierii sunt buni pentru tratarea colitelor si hepatitelor, iar lacustele „rezolva” hemoroizii si alunitele. Contra malariei si cirozei hepatice sunt recomandati paduchii. Dr. Ciuhrii si-a dat doua doctorate la Moscova, la Institutul de Virusologie Medicala, si un doctorat la Sankt Petersburg. O viata de cercetare asidua in care, dupa 30 de ani de studii de laborator, a ajuns la concluzia ca insectele sunt foarte bune in ameliorarea sau vindecarea unor boli cronice. In prezent, dr. Ciuhrii, care este si doctor docent, membru activ al Academiei de Stiinte din New York, a brevetat 24 de produse capabile sa vindece boli printre care: hepatita C, adenomul de prostata, varicele si trombofeblitele, reumatismele, spondilozele, infectiile virale si hepatice, Herpesul, Zona Zoster, ulcerul, anemiile, precum si multe alte afectiuni dermatologice si ginecologice.