Unul dintre cei mai indragiti compozitori ai “Epocii de aur” este grav bolnav, iar baiatul acestuia a fost chemat de urgenta sa-si vada tatal.
Daca ar fi trait intr-o alta tara, Temistocle Popa, autorul unor compozitii uriase care au bucurat milioane de romani ar fi avut o viata frumoasa, cum poate o au actorii de la Hollywood. Insa nu este asa.
Artistul a ajuns acum imobilizat la pat, intr-o casa straina, de unde nu a mai vazut soarele de aproape un an.
Ca si cum nu era suficient ca traieste de atata timp cu grija zilei de maine, marele maestru s-a imbolnavit atat de rau, incat sotia l-a anuntat pe baiatul acestora, stabilit in Canada, ca trebuie sa vina de urgenta la Bucuresti pentru a-si vedea tatal.
Cornelia Teodosiu, sotia indragitului compozitor, spune ca Temistocle Popa nu doar ca este tintuit la pat, dar nici nu mai aude.
Drama artistului a inceput dupa ce anul trecut a fost evacuat din casa de pe Dorobanti, si acum, la aproape un secol de viata, este nevoit sa plateasca chirie pentru o locuinta in care se inghesuie cu sotia sa. Mai mult, din cauza lipsei spatiului, compozitorul a fost nevoit sa-si arunce multe dintre lucrurile de valoare care ii ocupau spatiu.
(Mariana Apostol)