Mai multi candidati care au participat la proba de vineri a bacalaureatului la o scoala din Arad au fost mutati intr-o alta sala, pentru ca cea pregatita initial pentru examen era plina cu lilieci.
Incidentul a avut loc la Grupul scolar „Csiky Gergely” Arad, care este unul dintre cele opt centre de examinare organizate pentru sesiunea a doua a bacalaureatului. Profesorii scolii au verificat salile de examen, conform procedurilor, si au constatat ca una dintre ele nu poate fi folosita pentru ca pe tavan erau aproximativ 15 lilieci.
„Probabil ca liliecii au intrat pe ferestrele lasate libere in cursul noptii. Comisia a decis ca sala nu poate fi folosita, iar candidatii au intrat intr-o alta sala de examinare care era amenajata corespunzator”, a declarat inspectorul scolar general Mirela Aldescu.
Ea a adaugat ca examenul de vineri nu a fost afectat de acest incident.
Personalul didactic din scoala nu a reusit sa scoata liliecii pe ferestre, salile imobilului fiind cu tavan inalt, iar incercarile vor fi reluate dupa incheierea examenului.