Tentativa. La 86 de ani, el incearca astfel sa-si recupereze terenurile, desi e aproape sigur ca nu va reusi Leonard Munteanu Putini stiu ca in creierul Muntilor Vrancei isi duce batranetile, uitat de lume, ultimul descendent al celebrului mos Ion Roata, taranul scuipat de boier si sarutat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La 86 de ani, Ion Roata este unul dintre cei 14 octogenari ai comunei Campuri, localitatea natala a taranului ajuns deputat de Putna in Parlamentul Principatelor Romane. Cu o pensie de 170 de lei, Ion Roata se judeca de ani de zile pentru padurea strabunicului sau. „De 17 ani ma judec cu statul pentru cele patru hectare de padure lasate mostenire de la strabunicul meu. Padurea a fost data de Cuza Voda, iar comunistii ne-au confiscat-o. Nimeni nu ma ajuta, autoritatile nici nu se uita la mine. Imi vine sa ies cu furcoiu sa-mi fac singur dreptate. Dupa rivolutia ceia, am inceput sa o duc din ce in ce mai greu. Am cheltuit bani, procesele si avocatii m-au saracit”, se plange Ion Roata. Batranul mai are un frate mai mic cu an, Vasile Baldovin Roata. Ambii traiesc intr-o casa paraginita din satul Gura Vaii, ridicata pe locul casei celebrului stramos. Nevestele si copiii le-au murit de mult. Satul de nepasarea autoritatilor, Ion Roata s-a hotarat sa-si imite inaintasul si sa intre in politica, inscriindu-se in partidul lui Vadim. „Nu stiu daca ma va ajuta cu ceva intrarea mea in PRM, dar sa fii singur printre hoti e tare rau. Pe 24 ianuarie am fost la Focsani sa cinstesc Unirea. Atunci m-am intalnit cu Gheorghe Funar, iar el mi-a promis ca ma va ajuta. Tot atunci m-am hotarat sa intru in politica. Zilele trecute am facut-o si pe asta”, a declarat Ion Roata care este sigur ca va pleca din aceasta lume la fel de sarac cum a plecat si celebrul sau strabun.