Presedintele fundatiei "Din Suflet, Pentru Suflet", Stefan Florescu, a fost prezent sambata alaturi de copiii din cadrul Asociatiei Sindrom Down - Bucuresti, pentru a le sustine participarea la o competitie speciala, desfasurata in premiera, sub genericul "Gimnastica Unificata – Parcursuri Aplicative", in incinta Universitatii Nationale de Educatie Fizica si Sport.
Evenimentul, care a fost organizat de Clubul Copiilor Sector 6, Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport, Directia pentru Sport si Tineret Bucuresti si Fundatia „Special Olympics” Romania, a reprezentat primul concurs de gimnastica unficata, proiect amplu ce se va derula in perioada 2012 – 2014. Scopul acestuia este de a contribui activ, in mod direct, la realizarea educatiei incluzive prin intermediul gimnasticii, prin intreceri mixte in cadrul carora elevii normali fac echipa cu copii cu dizabilitati intelectuale.