Stefan Florescu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Cetateanului din sectorul 6, a facut fericiti 80 de copii autisti si cu Sindrom Down. Acestia au fost invitati la o petrecere organizata special pentru ei, la Casa Florescu din Capitala.
Copiii si tinerii cu dizabilitati isi exprima cu greutate sentimentele si nu primesc afectiune din partea oricui. Cu toate acestea, cei 80 de copii autisti si cu Sindrom Down s-au simtit extraordinar la o petrecere organizata recent pentru ei. Copiii au petrecut la Casa Florescu alaturi de parintii lor, iar organizatorul le-a facut mai multe surprize invitatilor. Le-a adus un clovn, i-a distrat cu jocuri si concursuri, iar o printesa din povesti i-a pictat pe fata pe micuti, toate acestea cu scopul de a-i ajuta sa interactioneze si sa socializeze. La petrecere au fost aniversati si sapte tineri cu Sindromul Down, carora li s-au serbat zilele de nastere, cu daruri de suflet, torturi cu lumanari si multe artificii. In Campania „Din Suflet, Pentru Suflet”, doua sute de copii si tineri cu dizabilitati au fost invitati de catre Stefan Florescu, la sfarsitul anului trecut, intr-o excursie la Ostrov-Constanta, la Manastirile Sf. Andrei si Dervent.