Andreea Marta, sotia fostului sef de cabinet al lui Sorin Blejnar, a fost arestata pentru proxenetism. Tribunalul Bucuresti a emis mandate de arestare preventiva pe numele Andreei Marta, sorei sale, dar si pe numele lui Valentin Panait, taximetrist care ar fi facut anumite servicii in schimbul unor sume. Decizia tribunalului poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti, pana atunci Andreea Marta, Maria Magdalena Lungu si Valentin Panait vor fi incarcerati.
Andreea Elena Marta (28 de ani) a fost retinuta ieri, fiind acuzata de procurorii DIICOT ca ar fi coordonat, din anul 2010, o retea de prostitutie, cu fete racolate de la concursuri de frumusete si prezentari de moda. Impreuna cu sora ei, Maria Magdalena Lungu, sotia lui Codrut Marta s-ar fi ocupat de gasirea clientilor care sa intretina relatii sexuale cu fetele, respectiv politicieni si oameni de afaceri. Inainte sa se casatoreasca cu Codrut Marta, Andreea a avut o relatie cu milionarul Adrian Petrache, zis Sefu’. Activitatile de prostitutie – proxenetism au avut loc in principal pe teritoriul Romaniei, in municipiile Bucuresti, Tulcea, Brasov si Calarasi, dar si in alte tari – Italia, Elvetia, Principatul Monaco.
Tinerele ce practicau prostitutia erau racolate de catre membrii gruparii, din randul persoanelor cu un aspect fizic atragator, participante la diferite concursuri de frumusete sau prezentari de moda, selectia fiind riguroasa, in principal, datorita faptului ca beneficiarii prestatiilor sexuale proveneau din randul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri, diferiti cetateni straini potenti financiar sau persoane din lumea mondena.