Soprana Mirela Zafiri, prim-solista a Operei din Brasov, a fost condusa pe ultimul drum de prieteni si rude, dupa ce s-a stins din viata, la numai 41 de ani, din cauza unei boli incurabile. Inmormantarea a avut loc miercuri, in jurul orei 17, la Cimitirul Baptist din Lugoj.
„La inceputul lunii noiembrie 2011, semnele bolii au inceput sa fie simtite in trupul Mirelei, dar ea a continuat sa cante. Ultimul spectacol pe scena Operei din Brasov l-a sustinut la 31 martie 2012. Desi a fost constienta de boala ei, a fost foarte discreta in ceea ce priveste aceasta suferinta. Chiar si in ultimele luni ale vietii, a indurat cu tarie greutatea bolii care o macina nemilos. Curajul, credinta si optimismul pe care le-a aratat in ultima jumatate de an, au avut pentru cei apropiati ei sensul unei adevarate lectii de demnitate umana. Mirela Zafiri a fost o femeie vesela, generoasa, plina de gratie, atat pe scena si in afara ei. Mirela a fost o femeie admirata si iubita de multi oameni, a fost o femeie puternica, inteligenta, extrem de exigenta cu sine insasi, dar calma si calda cu cei din jur”, a spus pastorul Ionel Tutac, la capataiul sopranei.
Potrivit redesteptarea.ro, la inmormantare au cantat mezzosoprana Aura Twarowska, de la Opera de Stat din Viena, solistul Nelu Mot, alti cantareti si corul Bisericii Baptiste din Lugoj. Cel mai emotionant moment a fost cel in care toti cei prezenti au cantat, in cor, imnul „Mai aproape, Doamne, catre Tine”.