PERICOL. O femeie de 40 de ani din Arad a fost la un pas de moarte, ieri, dupa ce a fost atacata de o haita de caini vagabonzi in cartierul Aurel Vlaicu. Florina Hididis se indrepta spre casa, moment in care s-a trezit inconjurata de patrupedele fara stapan care au inceput sa latre si sa o muste. „Din senin m-am trezit cu ei in jurul meu. M-au atacat si m-au muscat de ambele picioare, de fese, de maini. Eu m-am aparat cum am putut si am dat in ei cu poseta si plasele. Noroc ca nu am cazut, ca m-ar fi mancat de vie”, a povestit aradeanca. Femeia a fost supusa unei interventii chirurgicale la un picior.