Fostul afacerist Sergiu Bahaian a ramas fara avocat in fata instantei de judecata.
El a fost dus ieri la Tribunalul Constanta cu propunerea de arestare preventiva pentru instigare la omor, dar procesul s-a amanat deoarece a ramas fara aparatorul ales. „Am fost angajat sa il asist pe parcursul audierilor de la DIICOT, pe baza unui contract, dar nu am incheiat un contract de prestari servicii definitiv si nu pot munci fara sa fiu platit”, a spus avocatul Alexandru Pantea. In aceste conditii, magistratii au desemnat un avocat din oficiu, iar judecarea propunerii de arestare a fost amanata pentru luni. Anterior, avocatul a amenintat ca va renunta la caz daca va afla, dupa ce va studia dosarul, ca Bahaian este autorul moral al crimelor.