Chiar in ziua in care a implinit 103 ani, un veteran de razboi din Botosani a vorbit despre lucrul care l-a tinut departe de moarte.
“Imi este inima plina de bucurie”, a marturisit printre lacrimi plutonierul adjutant in retragere Vasile Adascalului, invitatilor sai, ofiteri din cadrul Armatei Romane, care au vrut sa-l cinsteasca pe eroul botosanean chiar in ziua in care a implinit 103 ani.
Ajuns la aceasta venerabila varsta, mos Vasile, unul dintre cei mai batrani romani, este mandru nu de etatea lui, ci de faptul ca are nu doar nepoti, ci si doi stranepoti. Si ca le poate povesti acestora toate experientele care l-au adus in postura de erou, dupa cel de-al doilea razboi mondial care l-a prins pe front.
A cantat in biserica
A fost curier, insa a scapat ca prin minune, spune el, din ploile de gloante si schije. Dupa razboi insa, mos Vasile a stiut una si buna: daca Dumnezeu a avut grija de el pe front, cand va ajunge teafar acasa se va dedica bisericii! Ceea ce s-a si intamplat, motiv pentru care a devenit cantaret bisericesc.
Sarbatorit de inalti oficiali
Acum, de ziua lui, veteranul a avut parte de o surpriza frumoasa, si a fost sarbatorit de catre inalti oficiali din Armata si administratia locala, care i-au oferit o icoana sfintita, un drapel al tarii si Emblema de Onoare a Armatei Romaniei.
A fost „avertizat” ca la anul va fi din nou vizitat, iar Mos Vasile a raspuns: „Eu cred ca asa va fi, pentru ca anul trecut mi-ati spus ca veniti in 2014, si iata ca ati venit”.
(Maria Apostol)