Patriarhia Ortodoxa Romana ar vrea sa le impuna viitorilor miri sa nu mai poata face cununiile religioase sambata. Astfel, s-ar putea respecta o traditie foarte veche, impusa de datina crestina.
Reprezentantii Bisericii Ortodoxe vor sa se revina la o datina mai veche, conform careia nu se pot oficia slujbe religioase de cununie inaintea praznicelor imparatesti. Conform oranduielii, Liturghia de Duminica este un astfel de praznic, asadar, cununiile nu s-ar mai putea tine decat duminica dupa pranz.
Practica din ziua de azi nu este benefica unui bun crestin. Avand in vedere ca nuntile, care incep sambata seara, se termina abia duminica dimineata, astfel ca nuntasii nu mai pot participa la Liturghia de Duminica.
“Este o oranduiala canonica a bisericii prin care se prevede ca slujbele religioase de cununie sa se faca numai dupa oficierea Sfintei Liturghii. Biserica trebuie sa-si intre in drepturi. Asa cum o lege trebuie respectata in stat, asa trebuie respectata si legea bisericeasca, care nu este de un an – doi, ci este de 2000 de ani. Taina cununiei, asa cum o cere Biserica, trebuie facuta din credinta. Daca unii o fac pentru fala si dar, asta este treaba lor. Aceasta obisnuinta de a se face taina cununiei sambata este o oranduiala oarecum impusa de vremurile comuniste, care s-a perpetuat si in zilele noastre.”, a explicat pentru Vremea Veche preotul Vasile Laiu, paroh al Bisericii “Sf. Ilie” din Barlad si protopop de Barlad.
Interzis, in manastiri
Inca de anul trecut, BOR a decis ca manastirile sa nu mai gazduiasca oficierea slujbelor de nunta sau de botez. Aceasta masura a fost justificata prin faptul ca trebuie pastrata sacralitatea acestor locasuri.
Daca totusi exista cazuri in care se impune o astfel de slujba in alta parte decat in bisericile parohiale, atunci va fi nevoie de dispensa din partea superiorilor Bisericii.
Cei mai afectati, lautarii si patronii de localuri
In urma unor astfel de masuri, patronii de restaurante au intrat in panica, deoarece rezervarile pentru petrecerile de nunta ar putea scadea la jumatate.
Si lautarii ar avea de pierdut, toate ocaziile la care ar trebui sa ajunga sa cante aglomerandu-se intr-o singura zi si noapte.
R.O.