Un politist din Ilfov a fost arestat preventiv dupa ce a fost prins primind bani de la un sofer pe care il oprise in trafic cu actele in neregula.
Procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Ilfov au cerut instantei de judecata arestarea preventiva a agentului Romeo Alexandru Iftimiu, pentru luare de mita.
Anchetatorii au stabilit ca politistul a oprit o masina in Ilfov si a solicitat soferului sa prezinte actele autoturismului, actele de identitate si permisul de conducere. Dupa ce politistul a constatat ca masina este cumparata din strainatate si nu este inmatriculata in Romania, i-a retinut denuntatorului toate documentele.
Ulterior, politistul a fost surprins in flagrant delict in timp ce primea de la denuntator suma de 300 lei, pretinsa in schimbul restituirii actelor si, respectiv, al nesanctionarii conducatorului auto.