Sase persoane au fost ranite pe o sosea din judetul Arad, dupa ce doua autoturisme care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit frontal, o femeie fiind preluata de medici sositi cu un elicopter SMURD.
Accidentul a avut loc pe un drum judetean din Arad, intre localitatile Horea si Siria, unde o femeie a pierdut controlul autoturismului pe care il conducea si a intrat pe contrasens, izbindu-se de un alt autoturism.
In urma impactului, sase persoane aflate in cele doua autoturisme au fost ranite grav, una fiind preluata de un elicopter SMURD care a aterizat pe sosea.
Pacienta a fost transportata in stare grava, in coma de gradul III-IV la Spitalul judetean Timis.
Celelalte cinci victime, doua femei si trei barbati, au fost transportate la Spitalul judetean Arad pentru a primi ingrijiri medicale, avand fracturi si traumatisme interne.
Soferita care a ajuns pe contrasens are 20 de ani si a declarat ca a incercat sa evite o groapa din carosabil. Aceasta va fi cercetata penal pentru vatamare corporala din culpa.
Tronsonul de sosea pe care a avut loc accidentul este afectat de traficul greu, in zona existand mai multe balastiere, astfel ca asfaltul are multe denivelari si gropi.