DATORIE. Camelia trebuie sa returneze fratilor ei o parte din bunuri (facsimil) sau doua miliarde de lei Patru frati din Ploiesti s-au judecat opt ani prin tribunale, adjudecandu-si 800 de grame de aur, dinti si bijuterii aur mostenite de la parinti. Sora invinuita ca si-a insusit aurul dupa moartea tatalui sustine ca bunurile nu au existat niciodata. Iulia Vlaicu Fratii Cameliei Ionescu au reusit sa convinga instantele prahovene, dupa opt ani de procese, ca sunt mostenitorii de drept a 800 de grame de aur, reprezentand dintii si bijuteriile parintilor lor. „Fratele si surorile mele s-au aliat impotriva mea si mi-au intentat proces pentru impartirea bunurilor ramase dupa moartea tatii. Imi cer absolut tot, de la lenjerie de pat, damigene si mileuri din macrameu pana la bijuterii din aur,” povesteste cu amaraciune Camelia Ionescu. Cele 800 de grame de aur, dinti si bijuterii, reprezinta miza cea mare, insa Camelia sustine ca acestea nu au existat niciodata. Ca sa convinga instantele ca au dreptate, cei trei au spus ca aurul ar fi apartinut primului sot al mamei lor, care ar fi fost un bijutier evreu. „Fratele si surorile spun ca acest aur ar proveni de la fostul sot al mamei mele vitrege, care a murit in anii ?50. Au zis ca acesta a fost un bijutier evreu, desi eu am carnetele lui de munca, prin care dovedesc ca a fost brutar si tipograf. Pe urma, au scos-o pe mama vitrega fiica de bijutier si mostenitoare a unei cantitati impresionante de aur dentar si bijuterii. N-au avut dovezi, dar judecatorii le-au dat dreptate”, se plange femeia, care acum trebuie sa-si despagubeasca familia. Pe langa cele 800 de grame de aur, acum Camelia trebuie sa le dea si cinci damigene, sase plapumi, 40 de mileuri de macrameu lucrate de mana, o bomboniera si multe alte obiecte, in valoare de doua miliarde de lei.